20 decembrie, 2022 Notarul mai aproape de tine

Astăzi ca niciodată avem nevoie de asistență juridică pentru a fi reprezentați în țara în care vom face anumite acțiuni.

În cazul în care lipsim din motive temeinice de a ne reprezenta în fața instituțiilor respective există o soluție: procura.

Procura eliberată pentru încheierea de acte juridice în formă autentică trebuie să fie autentificată notarial în următoarele cazuri:

– înstrăinarea sau cumpărarea bunurilor imobile;

– semnarea actului de constituire a unei societăți comerciale;

– semnarea unui contract de ipotecă;

– semnarea unei promisiuni de donație;

– semnarea unui contract de rentă;

– semnarea contractului de arvună;

– oricăror altor acte sau acțiuni ce urmează a fi realizate, la voința reprezentatului.

Termenii de valabilitate a unei procuri este de 3 ani în cazul în care nu este stipulat expres un alt termen de valabilitate.

Acte necesare pentru întocmirea unei procuri:

actul de identitate al reprezentatului (cel care face procura);

copia actului de identitate a reprezentantului (cel care este împuternicit);

Procura poate fi eliberată din numele unui singur solicitant, iar calitatea de reprezentant o pot avea una sau mai multe persoane.

Dacă sunt mai mulți reprezentanți, în procură trebuie să se indice modul în care aceștia acționează:

– în comun,

– de sine – stătător.