21 decembrie, 2022 Notarul mai aproape de tine

Din 1 martie 2019, procedura succesorală a fost modificată și nu mai există termenul de 6 luni de acceptare a moștenirii. Totuși, moștenitorii nu sunt forțați să o accepte. Ei au la dispoziție 3 luni pentru ca să renunțe la moștenire. Pentru aceasta, ei trebuie să depună o declarație la notarul care desfășoară procedura succesorală.

Sub aspect juridic, moștenitorul este, în primul rând, un succesor în drepturi și obligații și abia indirect- dobânditor al proprietății defunctului. La modul practic, atunci când persoana decedată nu a lăsat un testament, se aplică regulile moștenirii legale.

Aceste reguli nu fac decât să intuiască voința prezumată a celui care a lăsat moștenirea. În acest caz, conform Codului Civil, patrimoniul persoanei decedate se distribuie între membrii familiei: copiilor – în cote egale și soțului supraviețuitor, în cotă fixă de ¼.

Legea spune că în lipsa unui testament, moștenitori devin moștenitorii legali de clasa întâi. Dacă lipsește măcar un moștenitor de clasa întâi, moștenirea revine moștenitorilor de clasa a doua: părinții defunctului, descendenții lor împreună cu soțul supraviețuitor.

În noua reglementare a moștenirii, notarul are un rol foarte activ și anume, el trebuie să identifice moștenitorii de sine stătător. Toți moștenitorii identificați cu certitudine și care nu au renunțat la moștenire, vor fi incluși într-un singur certificat de moștenitor.

Ulterior, moștenitorii se legitimează cu acest certificat în fața organelor de stat, a băncilor comerciale sau în fața altor instituții.

Chiar dacă un moștenitor nu a fost identificat și nu a fost inclus în certificatul de moștenitor, el nu își pierde dreptul de moștenire.

Legea prevede că el are un termen de 10 ani pentru ca să ceară rectificarea certificatului de moștenitor și să ceară moștenitorilor care au primit moștenirea partea care i se cuvine, fie bunuri care s-au păstrat sau valoarea lor.

Este important să reținem că, persoanele care doresc ca moștenirea să le fie instrumentată rapid, cu risc redus de litigii judiciare, trebuie să desemneze în testament un executor testamentar. Acesta poate fi orice persoană, rudă sau moștenitor, care va deveni, legal, un reprezentant al său.

Ruda care a fost dezmoștenită prin testament nu poate deveni moștenitor, iar pentru a o dezmoșteni, e suficient ca în testament să fie scrisă o singură propoziție, fără a indica motivul dezmoștenirii. Dacă moștenitorul a comis un omor sau o tentativă de omor față de persoana care a lăsat moștenirea, sau dacă acesta a distrus sau a ascuns testamentul, el nu poate deveni moștenitor.