BOLDESCO IURIE
BOLDESCO IURIE
Informație privind deschiderea procedurii succesorale
NOTARUL RUDCO VALERII, cu sediul biroului pe adresa: str. George Coșbuc, nr. 13, ap. (of) 2, mun. Chișinău, anunță că la data de 15 iulie 2024 a fost deschisă procedura succesorală cu nr. 743122/5-2024 în urma decesului BOLDESCO IURIE, născut la 03 noiembrie 1981, cetățenie: Republica Moldova, numărul de identificare 0970312041940 și decedat la 20 aprilie 2024.
Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data de 15.08.2024.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.
Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.