|
NOTARUL Corina
MANOLE cu sediul biroului la adresa: or. Cahul, pr. Republicii 20/1
anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Voloceai
Constantin născut la data de 06 octombrie anul 1951, IDNP 2005015019571, decedat la data de 12.07.2021.
Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil după expirarea
termenului de 1 (una) luna de la publicarea
anunţului corespunzător în Monitorul Oficial.
În conformitate cu
prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul,
în termen de 3 luni din data în care a
aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind
informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea
acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală,
declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a
acceptat implicit moștenirea. Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile
defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod
inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot
transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile
masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și
obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.
|