URSU IURIE
Informaţie
privind deschiderea procedurii succesorale
Notarul Bloşenco Diana, cu sediul biroului: mun. Chişinău, str. Academiei, nr. 12, tel. (022) 72 99 46, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. URSU IURIE, cetăţean al R. Moldova, născut la 09.06.1962, decedat la 09.01.2024, IDNP 0970210540608, cu reședința obișnuită în mun. Chișinău, str. Porumbiței, nr. 4, ap. 2, Republica Moldova.
Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru 16.12.2024 (șaisprezece decembrie, anul două mii douăzeci şi patru).
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.
Astfel, către moștenitori vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.