12 februarie, 2021 Mostenire

Țugui Vasile

NOTARUL Ţurcan Olga, cu sediul biroului la adresa: MD-3909, mun. Cahul, str. 31 August, 13v, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului :

Țugui Vasile,

născut/ă la 24.12.1954,

numărul de identificare 0972301150851,

decedat/ă la data de 28.01.2021.

Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil după expirarea termenului de 1(una) lună de la publicarea anunţului corespunzător în Monitorul Oficial al RM., cu condiția constatării cu certitudine a faptelor necesare pentru justificarea cererii privind eliberarea certificatului.–––––––––––––––––––––––––––––-

        În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de trei luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea. –––––––––––––––––––––––––––         Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor