10 martie, 2021 Mostenire

TODIRAŞ MARIA

NOTARUL Conoval Eugenia, cu sediul biroului la adresa: R. Moldova, or. Floreşti, str. V. Lupu, 48, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. TODIRAŞ  MARIA, născută la 12.02.1932, IDNP 2001038335122, decedată la 02.08.2020.

       Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data 10.06.2021.

        În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moștenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moștenirea.

        Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligațiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.