Tavalica Elena
Notarul, Gîrtopan Valentina, cu sediul biroului la adresa: or. Ocniţa, str. 50 Ani ai Biruinţei, 65/6, R. Moldova, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Tavalica Elena, decedată la 13.10.2019, numărul de identificare 2001026475869, cu ultimul domiciliu оn Republica Moldova, r-nul Ocniţa, s. Vălcineț.
Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată în prealabil pentru data de 01.05.2020.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea. Astfel, către moştenitori vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţia masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.