19 septembrie, 2023 Mostenire

TAMAZLÎCARI LEONID

Notarul PURCEL LUDMILA, cu sediul biroului pe adresa: or. Rîşcani, str. Independenţei, nr. 20, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. TAMAZLÎCARI LEONID, născut la 05 iulie anul 1941, IDNP 2003030034261, decedat la 10 octombrie anul 2021.
Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată peste o lună din momentul publicării prezentului anunţ.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.
Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.