Talmazan Ion
Informație
privind deschiderea procedurii succesorale
NOTARUL Demenciuc Daniela, cu sediul biroului la adresa. Mun. Hîncești, str. M. Hîncu nr.157, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. TALMAZAN ION, născut/ă la 06.12.1952 în s.Sărata-Galbenă rl.Cotovsc, decedat la data de 05.08.2024, numărul de identificare 0972011201788.
Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data 04.11.2024.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.
Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.