Starșina Victor
Informație
privind deschiderea procedurii succesorale
NOTARUL Cîvîrjic Natalia, cu sediul biroului la adresa: or.Taraclia, str.Ștefan Cel Mare, 31, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Starșina Victor, născut la 29 ianuarie 1963, IDNP 2005046030765, decedat la data 07 august 2024.
Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data (18 ianuarie 2025).
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.
Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.
Ordin de incasare a numerarului №72129 din 18.10.2024
(cont spre plată №206 din 08.10.2024 suma 250 lei)