15 martie, 2024 Mostenire

Scotigor Ivan

Informație
privind deschiderea procedurii succesorale

NOTARUL ANTON TEREZA, cu sediul biroului la adresa: mun. Chișinău, str. N. Titulescu nr. 1, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Scotigor Ivan, născut la 30.12.1953, IDNP 0961912441762, decedat la 29.01.2021.
Certificatul de moștenitor se va elibera la data constatării cu certitudine a faptelor necesare pentru justificarea cererii privind eliberarea certificatului.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.
Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.

Achitat prin Ordin de încasare a numerarului nr. 68277 din 04.03.2024