NOTARUL Radu Boldescu, cu sediul biroului la
adresa: mun. Soroca str. M. Eminescu nr. 11, Republica Moldova, anunță despre
deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Rotari Liviu, născut(ă) la 27.02.1961, IDNP 2000032016299, decedat la 11.07.2019.
Eliberarea certificatului de
moștenitor este planificată în prealabil pentru data 21.06.2021.
În conformitate cu prevederile art. 2390
alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și
temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară
procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă
cale, nu va depune la notarul care desfășoară
procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră
că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.
Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile
defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod
inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot
transmite de la o persoană la alta. Potrivit
prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile
masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și
obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.
|