RODICI ZINAIDA
Informaţie privind deschiderea procedurii succesorale
NOTARUL GRATII BORIS, cu sediul biroului la adresa: Republica Moldova, mun. Chişinău, str. Mircea cel Bătrân nr. 5/3, cod poştal: MD-2044, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. RODICI ZINAIDA, născută la 08 iulie 1953, numărul de identificare 0990308482500, decedată la data de 05 iulie 2019.
Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată peste 3 (trei) luni din momentul publicării prezentului anunţ.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.
Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.