Pșenicinicov Anatoli
Notarul Teacă Larisa, cu sediul biroului la adresa: mun. Bălți, str. Ștefan cel Mare, nr. 6/3, of. 36, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Pșenicinicov Anatoli, născut la data de 14 decembrie 1951, IDNP 2004004216098, decedat la data de 01.02.2020. Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil după data 27.09.2020, cu condiția constatării cu certitudine a faptelor necesare pentru justificarea cererii privind eliberarea certificatului de moștenitor. In conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea aceste proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.
Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lîngă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.