16 ianuarie, 2024 Mostenire

PROHNIȚCHI VITALIE

Informaţie

privind deschiderea procedurii succesorale

NOTARUL TATIAN CRISTINA, cu sediul biroului la adresa: or. Dondușeni, str. Serghei Lazo, 4, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. PROHNIȚCHI VITALIE, născut la 23.11.1948, IDNP 2001011217094, decedat la 13 august 2021.

Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată în prealabil după data 15.04.2024.

În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.

Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.