PLĂMĂDEALĂ ZINAIDA
NOTARUL GAVRILIUC DIANA, cu sediul biroului la adresa: or. Șoldănești, str. Victoriei, nr.3, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. PLĂMĂDEALĂ ZINAIDA, născută la 26.02.1926, IDNP 2001047272366, decedată la 06 septembrie 2019.
Eliberarea certificatului de moștenitor are loc după ce notarul constată cu certitudine faptele necesare pentru justificarea cererii privind eliberarea certificatului de moștenitor. În prealabil eliberarea acestuia este planificată după expirarea termenului de 3 luni din data publicării avizului.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.
Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.