18 august, 2020 Mostenire

Pavelco Valentin

NOTARUL PIETRARU IURIE, cu sediul biroului la adresa: oraşul Şoldăneşti, strada Izvoarelor nr.2, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet.  Pavelco Valentin, născut la data de 14.04.1954, număr de identificare 2000047003101, decedat la 20.03.2019.

Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil după expirarea termenului de 3 luni de la publicarea prezentului anunţ, cu condiția constatării cu certitudine a faptelor necesare pentru justificarea cererii privind eliberarea certificatului.

 În conformitate cu prevederile art.2390 alin.(2) Cod Civil RM, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.

Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.