PALAMARCIUC PAVLINA
NOTARUL STRÎMBU VALENTINA, cu sediul biroului la adresa: or. Briceni, str. Independenţei, nr.21, Republica Moldova, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. PALAMARCIUC PAVLINA, născută 07 octombrie 1942, număr de identificare 2001007270346, decedată la 03 decembrie 2020.
Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată în prealabil pentru data de 23 august 2021.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin.(2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data in care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care instrumentează procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care instrumentează procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.
Astfel către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.