25 aprilie, 2024 Mostenire

OSADCI ELISAVETA

Informație
privind deschiderea procedurii succesorale

„NOTARUL Şumcova Valentina, cu sediul biroului la adresa: Republica Moldova, Mun.Chişinău, bd. Mircea cel Bătrân, nr. 24, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. OSADCI ELISAVETA, născută la data de 05 decembrie 1950, numărul de identificare 0962606016262, decedată la data de 01 mai 2022.
Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată în prealabil după data de 30.06.2024.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.
Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.”