2 octombrie, 2024 Mostenire

Orza Liudmila

Informaţie
privind deschiderea procedurii succesorale

Notarul Bloşenco Andrei, cu sediul biroului: mun. Chişinău, str. Academiei, nr. 12, tel. (022) 73-63-62, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Orza Liudmila, născut/ă la data de 13.05.1960, decedat/ă la 24.07.2024, c/p 2005001035288, cu reşedinţa obişnuită la momentul decesului: mun. Chișinău, str. L. Kaczynski, nr. 2/3, ap. 37, R. Moldova.
Eliberarea certificatului de moștenitor/legatar este planificată în prealabil după data de 02.12.2024 (doi decembrie, anul două mii douăzeci şi patru).
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.
Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.