Marin Victor
Informaţie
Privind deschiderea procedurii succesorale
Notarul CHICIUC OXANA, cu sediul biroului în mun.Cahul, str. 31 August 1989, nr. 4/V, Republica Moldova anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Marin Victor, născut(ă) la 10 februarie 1960, IDNP 2004008003777, care a urmat la data 25 septembrie 2020. Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată în prealabil în decursul a trei luni.
In conformitate cu prevederile art.2390 alin.2 Cod Civil, în cazul în care moştenitorul în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiunea şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră со moştenitorul aceptat implicit moştenirea.
Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu exepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite dela persoană la alta.Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.
Ordin de plată nr. 659839769 din 24 octombrie 2024.