19 octombrie, 2021 Mostenire

Maidan Victor

NOTARUL Munteanu Timofei, cu sediul biroului la adresa: mun. Cahul, str. F. Seliviorstov 18a, R. Moldova, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Maidan Victor, născut la 28 octombrie 1940,  IDNP 0962206592106, decedat la 30 noiembrie 2020.       Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data de 20 ianuarie 2022.     În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.         Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.