17 septembrie, 2020 Mostenire

LUPU CONSTANTIN

NOTARUL Roşca Veronica, cu sediul biroului la adresa: mun. Chişinău, str. Alba-Iulia nr. 75,         anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. LUPU CONSTANTIN, născut la 24 mai 1955 și decedat la 06 iunie 2020, IDNP 0971110542503.

 Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată în prealabil la  17.01.2021.

 În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.

 Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.