8 iulie, 2020 Mostenire

LUCOVSCAIA EVGHENIA

NOTARUL Robu Ana, cu sediul biroului la adresa: municipiul Bălţi, strada George Coşbuc, nr.17/1, Republica Moldova, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. LUCOVSCAIA EVGHENIA, născută la 16.06.1930, IDNP 2001004573611, decedată la 12 iunie 2020. Este un testament.

Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată în prealabil după expirarea a trei luni din data publicării prezentului anunţ.

Dacă în termenul nominalizat nici o persoană nu va invoca calitatea sa de rezervatar şi nu va pretinde la cota succesorală rezervatară, atunci certificat de moştenitor la întreagă masa succesorală va fi eliberat moştenitorului testamentar.

            În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.          Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.