13 august, 2020 Mostenire

LUCA VASILE

NOTARUL CONSTANTINESCU ELENA, cu sediul biroului la adresa: mun. Chişinău, str. M.Eminescu nr. 51 of.1, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. LUCA VASILE, născut la 02.01.1942, IDNP  0981802485658, decedat la 11.06.2020.

        Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil după data de 20 septembrie 2020 şi după îndeplinirea cerinţelor legii.

        În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.

        Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.