11 mai, 2021 Mostenire

LIUŢCANOVA VASILISA

NOTARUL Cîvîrjic Natalia,   cu sediul biroului la adresa: or.Taraclia, str.Lenin, 143/5, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. LIUŢCANOVA VASILISA, născută  la 17 iunie   anul 1945, IDNP 2001046234107, decedata la data 10 aprilie  anul 2021.  

Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data (01 iulie  anul 2021).

        În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.

        Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.