18 martie, 2024 Mostenire

Leontiev Mihail

NOTARUL Radu Marian, cu sediul biroului la adresa: or.Soroca, str.Alexandru cel Bun 50/2, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Leontiev Mihail, născut la 30.11.1940, IDNP 2002032107650, decedat la 04.10.2023.
Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată în prealabil pentru data 24.04.2024.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.
Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaşiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligațiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.
Plata pentru publicare a fost achitată la data de 07.02.2024 conform ordinului de incasare 22282.