26 decembrie, 2025 Comunicate

La data de 24 decembrie 2025, membrii Consiliului Camerei Notariale au avut o întrevedere cu Ministrul Justiției, domnul Vladislav Cojuhari.

Scopul întrevederii a constat în stabilirea unei cooperări instituționale constructive cu Consiliul Camerei Notariale, al cărui mandat a început recent, precum și în identificarea soluțiilor practice pentru implementarea eficientă a politicilor în domeniul notariatului, în conformitate cu obiectivele strategice ale Ministerului Justiției.

În cadrul discuțiilor au fost abordate mai multe subiecte de interes major, printre care:
– gestionarea Arhivei actelor notariale, în special în situațiile de suspendare sau încetare a activității notariale;
– digitalizarea activității notariale;
– adoptarea Legii cu privire la plățile notariale;
– perfecționarea cadrului normativ instituțional precum și colaborarea cu Ministerul Justiției în vederea promovării și informării cetățenilor cu privire la activitatea notarială, cu accent pe desfășurarea procedurii succesorale.

Ministrul Justiției a apreciat activitatea notarilor și a exprimat deschiderea pentru colaborarea între instituții.

Atât Ministerul Justiției, cât și Consiliul Camerei Notariale au subliniat importanța unui dialog constant și a unei cooperări eficiente, orientate spre abordarea coerentă a aspectelor de interes comun.