21 noiembrie, 2024 Mostenire

JORA Lilia

NOTARUL BAZAOCHI Andrei, cu sediul biroului la adresa: mun. Chişinău, bd. D. Cantemir nr. 5/4, of. 302, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. JORA Lilia, născută la data de 05 august 1973, cetățean al Republicii Moldova, IDNP 0971712387597 și decedată la data de 29 octombrie 2024.
Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil după data de 21 februarie 2025, cu condiția constatării cu certitudine a faptelor necesare pentru justificarea cererii privind eliberarea certificatului.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.
Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lîngă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.