Jacotă Nina
Notarul, Tatiana Carpov, cu sediul biroului: Republica Moldova, mun. Chişinău, str. 31 August 1989, 139, of. 19, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Jacotă Nina, cetățean al Republicii Moldova, născută la data de 02 martei 1935 și decedată la data de 26 martie 2022, numărul de identificare 2001001528724. Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil după data de 15 noiembrie 2024 .
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea. Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.