30 octombrie, 2025 Noutăți

În perioada 27 – 30 octombrie, notarii și notarii stagiari au participat la atelierul de lucru dedicat consolidării conformității în domeniul combaterii spălării banilor și finanțării terorismului în practica notarială: evaluarea riscurilor și analiza sancțiunilor.

Pe parcursul celor patru zile de instruire, experți ai Consiliului Europei, printre care dl Lior Delfassy și dna Silvina Capello Focanti, împreună cu reprezentanți ai Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor și ai Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, au oferit participanților exemple practice, exerciții de simulare și orientări privind implementarea eficientă a măsurilor de conformitate în activitatea notarială.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Europei, în parteneriat cu Camera Notarială din Republica Moldova, în cadrul proiectului „Acțiune împotriva spălării banilor și finanțării terorismului în Republica Moldova”, finanțat de INL al Departamentului de Stat al SUA, continuând astfel eforturile comune de promovare a unei culturi instituționale bazate pe integritate, responsabilitate și conformitate.