16 februarie, 2021 Mostenire

IGNATIUC MARIA

Notarul PURCEL LUDMILA, cu sediul biroului la adresa: or. Rîşcani, str. Independenţei,  nr. 20, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. IGNATIUC MARIA, născută la 24 mai anul 1943, IDNP 2002030001444, decedată la 08 octombrie anul 2020.

   Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată în prealabil pentru data 16.03.2021.

   În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.    Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care inc