14 septembrie, 2024 Mostenire

Hadji Domnica

Informație
privind deschiderea procedurii succesorale

NOTARUL Tiuliu Natalia, cu sediul biroului la adresa:or.Vulcănești, str.Lenin 104/31, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Hadji Domnica, născută 17.05.1950, IDNP 2001008224243, decedată la 05.07.2024.
Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil după data 05.12.2024.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.
Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.