| NOTARUL PAVALATII RUXANDA, cu sediul biroului la adresa: mun. Chișinău, str.
  Alecu Russo, 24, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma
  decesului cet. GURGUROVA MARIA, născut(ă) la 20.08.1959, IDNP
  2009048000742, decedat(ă) la 21.10.2020.
  Eliberarea certificatului de moștenitor este
  planificată în prealabil pentru data 06.08.2021.
  În
  conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care
  moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării
  sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura
  succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura
  succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că
  moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.
  Astfel, către moștenitor vor trece
  toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor
  care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului
  sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit
  prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale,
  care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din
  calitatea de moștenitor. |