1 aprilie, 2024 Mostenire

GUCENCO VICTOR

Informație
privind deschiderea procedurii succesorale
Notarul CONSTANTINESCU Elena, sediul biroului: mun. Chișinău, str. Mihai Eminescu, nr. 51, of. 1, anunță despre deschiderea la 28.03.2024 a procedurii succesorale notariale nr. 736461, asupra patrimoniului rămas în urma decesului lui GUCENCO VICTOR, născut la 30.03.1941, IDNP 0980404011704, data decesului 19.02.2024.
Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată după 19.05.2024, dar nu mai devreme o lună după publicarea ultimului anunț privind deschiderea procedurii succesorale notariale, cu condiția constatării cu certitudine de către notar a faptelor necesare pentru justificarea cererii privind eliberarea certificatului.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.
Astfel, către moștenitori vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.