18 septembrie, 2024 Mostenire

GHERMANOVA VERA

NOTARUL Guranda Rodica, cu sediul biroului la adresa: mun. Chișinău, bd. Decebal, nr. 76, et. 3, of. 307, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. GHERMANOVA VERA, născut/ă la data de 25.03.1942, numărul de identificare 2001075428302, decedat/ă la data de 29.03.2024.

Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată, în prealabil, pentru data de 18.12.2024, cu condiția constatării, cu certitudine, a faptelor necesare pentru justificarea cererii privind eliberarea certificatului.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.
Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.