10 august, 2020 Mostenire

Ganeva Liuba

NOTARUL, NICOLAESCU CRISTINA, cu sediul biroului la adresa Republica Moldova, mun. Chișinău, str. V. Alecsandri, nr. 70, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Ganeva Liuba, născut/ă la 14.04.1953, c/p 0970409541337, decedat/ă la 09.03.2019.

Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data 10.09.2020.

În conformitate cu prevederile art. 2 390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de        3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.

Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ,  pe  lângă  obligaţiile  defunctului,  şi  obligaţiile  ce  rezultă  din  calitatea  de moştenitor.