1 octombrie, 2024 Mostenire

Gabrov Mihail

Informație
privind deschiderea procedurii succesorale

NOTARUL Cîvîrjic Natalia, cu sediul biroului la adresa: or.Taraclia, str.Ștefan Cel Mare, 31, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Gabrov Mihail, născut la 09 decembrie 1953, IDNP 2001046292578, decedat la data 04 iulie 2019.
Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data (01 ianuarie 2024).
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.
Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.

Ordin de incasare a numerarului №42609 din 01.10.2024
(cont spre plată №186 din 01.10.2024 suma 250 lei)