FOLTEA ION
NOTARUL MACAR VERONICA, cu sediul biroului la adresa: mun. Hînceşti, str. Chişinăului 6, anunţă că la data de 25.02.2020 a fost deschisă procedura succesorală în urma decesului cet. FOLTEA ION, născut la 02.02.1949, IDNP 0962408543728, decedat la data de 23.04.2019.
Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată peste şase luni din momentul publicaţiei.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.
Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.