2 octombrie, 2024 Mostenire

ENACHI VTIALII

NOTARUL DUMBRAVA MARIANA, cu sediul biroului la adresa: MD-2045, mun. Chişinău, str. Studenţilor nr. 7/9, of. 1, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. ENACHI VTIALII, data naşterii 09.08.1964, IDNP 0960201541150, decedat la 19.10.2023.
Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil peste 3 (trei) luni din momentul publicării prezentului anunț.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) din Codul Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.
Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.