2 februarie, 2024 Mostenire

DIMITROV NICOLAI

NOTARUL Patereu Claudia, cu sediul biroului la adresa: or. Glodeni, str. Suveranității 6, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. DIMITROV NICOLAI, născut la 27.06.1949, IDNP 2004009069118, decedat la 02 decembrie 2022.

Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată în prealabil după data de 02.05.2024.

În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.

Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.