|
NOTARUL Corina
MANOLE cu sediul biroului la adresa: or. Cahul, pr. Republicii 20/1
anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Cornienco
Ecaterina născută la data de 29 aprilie anul 1951, IDNP 2007015041321, decedată la data de 28.08.2021.Există testament
Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil după expirarea
termenului de 3 (trei) luni de la publicarea anunţului corespunzător în
Monitorul Oficial.
Dacă în termenul nominalizat nici o
persoană nu va invoca calitatea sa de rezervatar şi nu va pretinde la cota
succesorală rezervatară atunci certificat de moştenitor la întreagă masa
succesorală va fi eliberat moştenitorului testamentar.
În conformitate cu
prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul,
în termen de 3 luni din data în care a
aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind
informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea
acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală,
declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a
acceptat implicit moștenirea. Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile
defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod
inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot
transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile
masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și
obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.
|