20 mai, 2017 Actele Camerei

adoptat la Adunarea Generală a Notarilor din Republica Moldova, 20 mai2017

Capitolul I

Dispoziții generale

1. Codul de Etică al notarilor din Republica Moldova (în continuare Cod) este elaborat în conformitate cu prevederile Legii cu privire la organizarea activității notarilor și potrivit principiilor Notariatului de tip Latin, reprezentând expresia voinței comunității notariale din Republica Moldova referitor la menirea notarului în calitatea sa de exponent al puterii de stat și responsabilitatea înaltă pe care o implică activitatea sa profesională, rezultată din exigențele deosebite instituite faţă de îndatoririle profesionale ale acestuia. Conduita, moralitatea şi cultura notarului au o importanţă majoră în procesul de înfăptuire a activităţii necontencioase, prin competențele conferite de lege, notarul îndeplinind o funcție socială de mare importanță, dar și având menirea să servească interesului public, să asigure calitatea activităţii sale profesionale.

2. Codul stabileşte principiile de bază ale eticii profesionale a notarilor, standardele uniforme de comportament moral și etic al notarului, conforme cu responsabilităţile, onoarea şi demnitatea profesiei sale, normele de conduită morală şi profesională ale notarului, precum și în raporturile dintre notari, dintre notari și subiecții de drept.

3. Scopul prezentului Cod este stabilirea celor mai înalte standarde de conduită etică în procesul de desfăşurare a activităţii profesionale, destinate să garanteze, prin acceptarea lor liber consimţită, buna îndeplinire de către notar a misiunii sale în vederea contribuirii la consolidarea unor raporturi sociale şi profesionale corespunzătoare creării şi menţinerii la nivel înalt a imaginii şi prestigiului profesiei de notar.

4. Notarul are un rol activ în stabilirea raporturilor juridice nelitigioase, prin consilierea obiectivă și imparțială a solicitanților de acte notariale. Activitatea profesională a notarului duce incontestabil la instituirea unui climat de securitate și stabilitate juridică, promovând credibilitate publică în calitatea actului notarial, menit să asigure ocrotirea drepturilor și intereselor legale ale subiecților de drept. Profesionalismul notarului bazat pe norme de conduită detaliate, determină ca activitatea profesională a acestuia sa fie parte integrantă a unui sistem de drept corect și echitabil, caracteristic unui stat democratic de drept.

5. Reglementările prezentului Cod sunt obligatorii pentru toți notarii din Republica Moldova.

Capitolul II

Principiile eticii profesionale ale notarului

6. Întreaga activitate a notarului trebuie să se întemeieze pe respectarea următoarelor principii și precepte ale Notariatului de tip Latin, elaborate în urma fundamentării practicilor seculare de activitate și care și-au demonstrat caracterul justiţiar incontestabil:

a) respectă-ți ministerul;

b) îndeplineşte actul notarial doar dacă eşti sigur de corectitudinea și legalitatea acestuia; clarifică toate detaliile și elimină orice suspiciune înainte de a îndeplini actul notarial; abține-te de la efectuarea actului notarial dacă ai cea mai mică îndoială referitor la corectitudinea și legalitatea acestuia;

c) așează adevărul mai presus de orice;

d) lucrează cu prudență;

e) studiază documentele cu prudenţă, sârguinţă și extremă minuţiozitate;

f) consiliază cu buna-credință;

g) inspiră-te din principiul echității;

h) condu-te după lege;

i) exercită-ți profesiunea cu demnitate;

î) aminteşte-ţi că misiunea ta este aceea de a evita litigiile dintre oameni.

7. Etica notarului se manifestă prin recunoașterea importanței, aplicarea și respectarea în întreaga activitate profesională a următoarelor principii:

a) principiul legalității și securității juridice;

b) principiul independenței și mparțialității;

c) principiul îndeplinirii personale a atribuțiilor;

d) principiul confidenţialităţii și păstrării secretului profesional;

e) principiul nediscriminării;

f) principiul caracterului nelitigios al procedurii notariale;

g) principiul adevărului, echității și al bunei-credințe;

h) principiul apărării şi promovării prestigiului profesiei de notar;

i) principiul pregătirii profesionale continue.

Capitolul III

Conduita notarului

8. Notarul are vocaţia de a proteja interesele cetăţenilor, ale comunităţii din care face parte şi ale statului. Notarul facilitează şi contribuie la crearea unui sistem de securitate juridică în stat, la stabilirea încrederii societăţii în lege și echitate.

9. În îndeplinirea atribuţiilor sale profesionale, notarul va acţiona ţinând seama de interesul suprem al legii. În acest scop, notarul va refuza îndeplinirea actului notarial dacă acesta este contrar legii, bunelor moravuri sau nu corespunde cerințelor legale pentru încheierea/îndeplinirea lui.

10. Notarul se va implica activ şi va depune toate eforturile pentru apărarea şi promovarea prin comportamentul său în orice circumstanţe a imaginii favorabile profesiei sale. În acest sens notarul va conştientiza consecinţele posibile ale comportamentului său profesional şi ale actelor îndeplinite în exercitarea profesiei. Promovarea unei imagini favorabile profesiei se realizează prin asigurarea unei prestaţii de calitate.

11. Notarul are obligaţia să se abţină de la fapta proprie, să nu încurajeze sau să sprijine în orice fel actele ori faptele altora, de natură să discrediteze, submineze sau denigreze, direct ori indirect, încrederea publică în profesia de notar, încrederea în Camera Notarială, încrederea în alt coleg notar.

12. Notarul trebuie să se abţină de la exercitarea activităţilor incompatibile cu funcţia de notar, evitând orice interferenţe între profesie şi afaceri, evitând situaţiile ce pot prejudicia prestigiul profesiei de notar.

13. Notarul nu trebuie să înfăptuiască, în interes personal sau în interesul unui terţ, acțiuni ce ar putea pune la îndoială imparţialitatea și/sau independenţa sa, care ar compromite notarul în faţa opiniei publice, sau care ar leza imaginea și prestigiul profesiei de notar. Notarul trebuie să evite orice influenţe personale asupra activităţii sale.

14. Misiunea notarului este aceea de a evita litigiile între oameni, în acest scop, notarul îşi va desfăşura activitatea profesională echilibrat și cu maximă atenţie, întotdeauna adecvat cazului concret, actele instrumentate având un conţinut clar şi cursiv, şi va da dovadă de cinste şi corectitudine în orice circumstanţe.

15. În relaţiile cu solicitanții actelor notariale, cu colegii notari, cu autorităţile statului sau cu Camera Notarială, notarul va fi politicos şi amabil, va încerca să păstreze demnitatea personală şi un comportament echilibrat, în orice situaţie.

16. Notarul trebuie să ia măsurile necesare în relaţia cu angajaţii săi, să nu le permită acestora să încalce legea, morala şi etica în relaţiile cu solicitanții actelor notariale, colegii notari ori cu personalul angajat sau reprezentanţii Camerei Notariale.

17. Notarul este obligat să cunoască legislaţia aplicabilă actelor sau procedurilor instrumentate, deciziile și recomandările Camerei Notariale si Ministerului Justiţiei, să fie la curent cu doctrina şi jurisprudenţa relevantă, precum şi să îşi îndeplinească obligaţia de formare profesională continuă. Este în răspunderea notarului să asigure perfecţionarea continuă a angajaţilor săi.

18. Notarul va contribui la sporirea cunoștințelor stagiarilor săi, prin împărtășirea experienței profesionale cu ei, garantând în viitor completarea rândurilor notarilor cu persoanele de înaltă pregătire profesională.

19. Notarul are dreptul şi obligaţia, în limitele posibilităţii, de a contribui la dezvoltarea profesiei prin schimb de cunoştinţe şi experienţă, publicând articole în publicaţiile ştiinţifice şi profesionale etc.

20. Notarul are obligaţia de a păstra, în conformitate cu dispoziţiile legale, confidenţialitatea şi secretul profesional, cu excepția cazurilor expres prevăzute de lege. Notarul are obligaţia de a face tot ceea ce este necesar ca acest principiu să fie respectat şi de angajaţii săi şi notari stagiari.

21. Notarul poate avea notari stagiari și angaja personalul tehnic și de specialitate, cu condiția să nu afecteze în niciun fel principiul îndeplinirii personale a atribuțiilor sale. Notarul nu va delega către alte persoane decât angajații săi, notarii stagiari atribuțiile privind efectuarealucrărilor de secretariat, inclusiv a lucrărilor cu caracter tehnic, pregătirea proiectelor de documente, multiplicarea documentelor.

22. În activitatea sa, notarul va asigura respectarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, apartenenţă politică, avere, origine socială sau orice alt criteriu, în condiţiile legii.

23. Buna reputaţie a notarului constă în respectarea continuă a normelor de morală şi etică profesională.

24. Notarul trebuie să fie în stare să răspundă pentru riscurile în cadrul activității sale profesionale, prin încheierea în acest sens a contractului de asigurare obligatorie de răspundere profesională în condițiile legii.

25. Notarul va menține în cadrul biroului său, precum și în întreagă comunitate notarială, un climat etico-moral adecvat, un nivel înalt de comunicare și comportament civilizat.

26. În cadrul activității sale profesionale, ținuta notarului trebuie să fie mereu curată, îngrijită, decentă.

27. În exercitarea atribuțiilor sale profesionale, notarul va asigura menținerea cerințelor tehnice și sanitare corespunzătoare a biroului său. Notarul trebuie să asigure funcționarea corectă și eficientă a biroului său, amplasat în limitele teritoriului de activitate pentru care a promovat concursul.

28. Notarului i se interzice să facă propagandă politică în biroul său.

Capitolul IV

Raporturile notarului cu solicitanții actelor notariale

29. Notarul va asigura în mod egal, în conformitate cu legislația, protecţia drepturilor şi a intereselor legale ale persoanelor care solicită îndeplinirea actelor notariale.

30. Notarul acordă persoanelor asistenţa juridică necesară în exercitarea drepturilor și intereselor lor legale, le explică conţinutul actelor notariale, precum și drepturile dobândite și obligaţiile asumate, îi avertizează asupra efectelor juridice ale actelor notariale instrumentate, în vederea reducerii în mod considerabil a riscului necunoaşterii și neconştientizării consecinţelor juridice rezultate din actele și faptele juridice constatate, va avea grijă ca lipsa cunoștințelor solicitantului actelor notariale în domeniul legislației să nu fie folosită împotriva intereselor acestuia.

31. Notarul trebuie să desluşească raporturile juridice reale dintre părţi, să consilieze solicitanții actelor notariale cu bună-credinţă, în mod corect, dezinteresat şi nepărtinitor, să explice acestora într-un mod clar, exact şi onest consecinţele şi efectele actului notarial sau procedurii notariale solicitate. Informaţiile transmise solicitanților trebuie să fie exacte, veridice, să respecte secretul profesional şi să fie în concordanţă cu prevederile legale şi cu bunele moravuri.

32. Notarul va îndeplini actele şi procedurile notariale în concordanţă cu voinţa reală a solicitanților şi în condiţiile prevăzute de lege şi bunele moravuri. Orice îndoială în legătură cu legalitatea activităţii notariale trebuie să fie înlăturată înainte de îndeplinirea acesteia.

33. Notarul se va abţine să colaboreze cu un solicitant, când se iveşte un conflict de interese ori când secretul profesional riscă să fie încălcat sau când independenţa sa riscă să fie afectată.

34. În întreaga sa activitate, notarul va pune interesele legale ale solictanților actelor notariale mai presus decât interesul personal, va urmări adevărul, va promova dreptatea, va menține în raporturile cu solicitanții actelor notariale independenţa și imparţialitate. Imparţialitatea notarului trebuie să fie inclusiv de natură a compensa absenţa sau dezechilibrul de informaţii între părţi.

35. Notarul urmează să dea dovadă de respect, tact și corectitudine faţă de solicitantul actului notarial în cadrul atribuțiilor sale profesionale, nu trebuie să admită acțiuni nedemne sau ofensatoare și nici să neglijeze interesele legale ale solicitantului, trebuie să manifeste un comportament civilizat de comunicare, să fie politicos și delicat, să încerce să mențină echilibrul și demnitatea personală în orice situație, să aibă un aspect exterior adecvat prestigiului profesiei exercitate.

36. Notarul este obligat să mențină o relație de confidenţă cu solicitantul actului notarial, vizând informațiile obţinute în timpul îndeplinirii activității profesionale sau de altă natură, ce poartă un caracter de confidențialitate.

37. Notarul va informa solicitantul actului notarial despre valoarea taxei de stat şi a plății pentru asistența notarială care vor fi percepute, modalităţile legale de plată, scutirile și reducerile stabilite de lege.

38. Notarul trebuie să dea dovadă de o disponibilitate rezonabilă în soluţionarea cererilor solicitanților, să asigure prezenţa sa personală și să respecte programul de lucru stabilit, în conformitate cu cerințele solicitanților. El îşi organizează activitatea prin mobilizarea unor mijloace umane şi materiale suficiente, adecvate fiecărui act notarial solicitat.

39. Orice persoană fizică sau juridică de drept privat sau de drept public are dreptul de a-şi alege în mod liber notarul, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege: solicitanții actelor notariale ale unui notar sunt formați din persoanele care, în mod voluntar, îi solicită acestuia consilierea, opinia, serviciile sau îi încredinţează acestuia redactarea actelor sau instrumentarea procedurilor dorite. Semnarea actului notarial sau participarea la procedura notarială de către solicitant prezumă acordul acestuia cu privire la alegerea notarului. Notarul trebuie să se abţină de la orice comportament care, chiar şi indirect, ar putea influenţa libera alegere de către solicitanți a notarului.

40. Notarul trebuie să respecte dreptul solicitantului actului notarial de a consulta un alt notar, un membru al unei alte profesii sau orice altă persoană competentă şi să colaboreze cu aceasta, dacă i se solicită. Dacă interesul o cere, notarul poate, fără autorizarea solicitantului, să se consulte cu un alt notar, un membru al unei alte profesii sau orice altă persoană competentă, în soluţionarea unei probleme juridice.

41. Notarul nu trebuie să admită încălcarea ordinii, disciplinei, sobrietății și bunei-cuviințe în exercitarea activității profesionale prin manifestarea unui comportament ce ar putea fi tratat ca atitudine nedemnă, ofensatoare, cu caracter imoral faţă de solicitanții actelor notariale (de ex. îndeplinirea actelor notariale sub influenta alcoolului sau a drogurilor, fumatul în timpul exercitării atribuțiilor profesionale, etc.).

42. Notarul este în drept să ceară solicitantului actului notarial respectarea ordinii publice, ordinii sanitare în biroul său, să păstreze liniștea, să nu folosească telefoanele mobile, să nu efectueze înregistrarea audio sau video în biroul său fără acordul notarului.

43. Notarul și angajații lui sunt în drept să apeleze la organele de politie și/sau organizațiile de pază, în cazuri de conflict, dacă solicitantul actului notarial provoacă dezordine prin gălăgie, strigăte, lexic indecent, nu se conformează la respectarea solicitării notarului de a păstra liniștea și alte cazuri similare.

Capitolul V

Raporturile notarului cu autorităţile statului

44. Notarul are dreptul şi obligaţia de a colabora cu autorităţile statului, în limitele stabilite de lege.

45. Notarul trebuie să manifeste, în raporturile sale cu autorităţile statului un comportament respectuos și loial, fiind în drept să ceară acestora respectul și tratamentul reciproc.

46. În procesul îndeplinirii atribuțiilor sale profesionale, notarul are dreptul să aibă acces nestingherit la informațiile și documentele necesare pentru îndeplinirea activităţii sale și, în acest scop, se bucură pe deplin de sprijinul acordat din partea organelor emitente ale documentelor solicitate.

47. În raporturile de colaborare reciprocă cu persoanele abilitate ale autorităților statului, notarul trebuie să dea dovadă de punctualitate, corectitudine, echidistanță, obiectivitate, imparțialitate și să respecte cu strictețe prevederile legislației.

48. În raporturile sale cu autoritățile care exercită supravegherea activității sale profesionale, notarul este ținut să manifeste o atitudine de loialitate și corectitudine, fără a fi adusă atingere caracterului liberal și independent al profesiei de notar.

49. Pentru o conlucrare laborioasă cu autoritățile care exercită supravegherea activității sale profesionale, în scopul de a asigura cadrul corespunzător pentru perfecționarea nivelului profesional al notarilor, sporirii calității actului notarial și întăririi autorității și prestigiului profesiei de notar, notarului îi revin următoarele sarcini:

a) să participe la adunări și alte activități desfășurate la nivel local, național și internațional, la care se vor prezenta și se vor analiza practici și metode pentru îmbunătățirea activității notariale;

b) să-și mențină la nivel înalt și să-și perfecționeze continuu nivelul profesional, prin autoinstruire și instruire continuă, participarea la cursuri de calificare, seminare, schimburi de experiență;

c) să prezinte organelor abilitate dările de seamă, rapoartele și alte informații necesare, în cazurile și termenele prevăzute de legislație;

d) să se prezinte la invitația Ministerului Justiției, Colegiului disciplinar pentru examinarea problemelor ce țin de îndeplinirea obligaţiilor profesionale ale notarului;

e) să prezinte, la solicitarea Ministerului Justiției, Colegiului disciplinar, informații și să dea explicații pe marginea petițiilor, adresărilor, vizând activitatea notarială, care sunt examinate de autoritățile sesizate potrivit competenței;

f) să permită efectuarea controalelor activității profesionale de către autoritățile abilitate, în cazurile și condiţiile stipulate de legislație;

g) să sesizeze Ministerul Justiției despre imixtiunea sau alte fapte care aduc atingere profesiei de notar admise din partea autorităților statului, altor organe competente.

50. Notarul, fiind ales în organele Camerei Notariale, va avea grijă să garanteze independenţa membrilor Camerei faţă de autoritățile statului și obiectivitatea lor. În cazul obținerii informației relevante, notarul va întreprinde toate măsurile posibile pentru a opri intervenția ilegală în activitatea profesională a notarului din partea organelor administrative sau a unor oficialități.

Capitolul VI

Raporturile dintre notari

51. Raporturile dintre notari se vor întemeia pe principii de respect reciproc, încredere și colaborare profesională, seriozitate și sinceritate, corectitudine, prin manifestare a tactului, politeței și bunăvoinței, fără manifestări de orgoliu, egoism și comportament inechitabil.

52. Notarul trebuie să îşi informeze colegii despre situaţiile ce pot afecta activitatea comună, precum şi despre alte probleme de solidaritate profesională.

53. Notarul va răspunde favorabil, rapid și eficient solicitărilor colegilor săi, legate de activitatea profesională, şi îi va ajuta în situaţii dificile, în limita posibilităţilor sale. Notarul va ţine cont de opiniile şi practicile colegilor în măsura în care acestea nu contravin principiilor generale cuprinse în lege și în prezentul cod.

54. Notarul va promova schimbul reciproc de idei, asistență de serviciu și consiliere, va împărtăşi cunoştinţele şi experienţa cu colegii săi şi, dacă este cazul, cu stagiarii săi.

55. Notarul va evita disensiunile în raport cu colegii notari. La apariția unui conflict, va încerca să-l rezolve printr-un consens.

56. Constituie o îndatorire colegială atenţionarea făcută personal şi cu tact acelui notar care, prin atitudinea sa şi/sau modul de instrumentare a actelor ori de îndeplinire a procedurilor notariale, aduce atingere probităţii profesionale sau intereselor solicitanților actelor notariale.

57. Profesia de notar se exercită în condiţii de echitate, pe criterii exclusiv de competenţă și probitate profesională, recunoscute şi unanim acceptate ca principii de întărire a prestigiului profesiei de notar. Se interzice notarului orice atitudine inechitabilă în exercitarea activității sale profesionale sau în legătură cu aceasta.

Sunt considerate manifestări de comportament inechitabil:

a) desconsiderarea demnității, autorității și competenței profesionale a colegului notar, propagarea informaţiilor personale cu potenţial negativ despre colegul notar;

b) perceperea unor plăți pentru asistența notarială sub nivelul minim stabilit, precum şi acordarea unor reduceri/scutiri de plăți pentru asistența notarială, nepermise de lege;

c) culegerea de informații, prin diverse mijloace, despre activitatea notarilor din aceeaşi circumscripţie, pentru a cunoaşte ponderea, mărimea veniturilor şi solicitanții actelor notariale;

d) atragerea/fidelizarea solicitanților actelor notariale cu mijloace materiale, oferite sub orice formă;

e) determinarea reprezentanţilor oricăror autorităţi/instituţii de a sfătui solicitanţii să se adreseze unui anumit notar;

f) atitudinea notarului care, după îndeplinirea actului notarial, subliniază solicitanților avantajele pe care le au din faptul că au încheiat actul notarial la biroul său, ca şi solicitarea ori sugerarea adresată solicitanţilor ca pe viitor actele notariale să le îndeplinească numai la biroul său;

g) determinarea părţilor să solicite strămutarea către biroul său a unui act sau procedură aflate pe rol sau în desfăşurare, la alt coleg notar, fără ca această hotărâre să fie expresia voinţei părţilor implicate;

h) practicile de a alege actele a căror încheiere notarul le constată după caracterul oneros al plăților pentru asistența notarială, îndrumând solicitanții actelor notariale cu plăți modice sau gratuite la orice alt notar;

i) îndeplinirea unor anumite categorii de acte notariale, neexplicând solicitantului că are dreptul la libera alegere a notarului;

î) neefectuarea tuturor verificărilor prevăzute de lege pentru întocmirea unui act sau pentru îndeplinirea unei proceduri notariale sau fapta de a nu solicita părții prezentarea tuturor documentelor relevante pentru lămurirea raporturilor juridice şi a conţinutului integral al actului ori procedurii notariale;

j) exercitarea sistematică a unui comportament grăbit sau dubios, de natură să accepte încălcarea prevederilor legale în desfăşurarea activităţii notariale, cum ar fi: lipsa verificării împuternicirilor de reprezentare, lipsa verificării obligatorii în registrele stabilite de lege sau scutirea solicitanților şi/sau nesolicitarea de a prezenta anumite documente necesare pentru stabilirea cu exactitate a intenţiilor acestora şi a operaţiilor juridice cuprinse în act;

k) refuzul sau eschivarea de la încheierea actului notarial care trebuie realizat prin deplasare în afara sediului biroului notarului, îndrumarea, în acest caz, a solicitanților la alt notar;

l) racolarea personalului instruit şi format de alt notar;

m) deschiderea biroului notarului în imediata vecinătate a altui birou notarial în funcțiune (în același imobil sau la o distanță de minimum 250 metri) fără o prealabilă confirmare în formă scrisă a notarului ce funcționează în biroul deschis inițial, depusă la Camera Notarială;

n) nerespectarea interdicţiei legale de a-şi face publicitate;

o) participarea sau colaborarea la evenimente (audio, video, pe suport informatic etc.) cu scopul de a-şi face publicitate în vederea atragerii de solicitanți, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege şi de prezentul Cod;

p) publicitatea prin orice mijloace, inclusiv mass-media şi Internet, a activității sale, calităților sale profesionale ori biroului săi notarial, inclusiv cu referire la activităţi care nu au o legătură directă cu activitatea notarului cum ar fi: titlurile de onoare, gradele ştiinţifice, etc.;

q) nerespectarea modelului unic al panoului de informare, aprobat de Camera Notarială;

r) orice alte acțiuni, atitudini sau altă formă de manifestare a notarului, angajaților săi sau prin interpuși, cu scopul de a menține sau atrage solicitanții actelor notariale ori de a creşte veniturile obţinute din activitatea notarială, în detrimentul altor notari.

58. Publicitatea activității sale, calităților sale profesionale ori biroului săi notarial, este interzisă. Notarul care beneficiază, direct sau indirect, de efectele publicităţii, indiferent cine este promotorul acestora, este direct răspunzător. Prin publicitate se înţeleg acele acte sau fapte ale notarului, ale angajaților săi, persoanelor interpuse, indiferent de modalitatea de realizare sau de durata acestora, care nu sunt permise în mod expres de lege și de prezentul Cod, în scopul atragerii sau menţinerii solicitanților de acte notariale.

Prin excepţie, este permisă:

a) precizarea, în mod verbal, a titlurilor universitare sau didactice deţinute ori a specializărilor obţinute în domeniu juridic;

b) deţinerea paginii profesionale de internet şi/sau în cadrul reţelelor de socializare, cu respectarea dispoziţiilor legii și a prezentului Cod;

c) participarea, în calitate de raportor sau formator, la seminare, conferințe, simpozioane, colocvii, forme de pregătire organizate de alte profesii juridice sau publicarea de studii, comentarii sau lucrări ştiinţifice;

d) participarea la emisiuni TV/radio, inclusiv în mediul web, la dezbateri şi evenimente pe teme juridice, atunci când interesul public o cere, în scopul furnizării de informaţii juridice şi a schimbului de experienţă şi opinii, în beneficiul exclusiv al cetăţeanului, fără publicitatea calităţilor sale.

59. Sunt autorizate forme de publicitate colectivă, strict informativă, realizate de Camera Notarială sau, în tot cazul, reglementate de Camera Notarială, cu respectarea principiului egalităţii notarilor.

60. Nu constituie publicitate comunicarea publică a numelui notarului, a orelor de program şi a sediului biroului notarial. Notarul va amplasa la intrarea în biroul său un panou de informare care trebuie să corespundă unui model unic, aprobat de Camera Notarială.

Capitolul VII

Raporturile notarului cu Camera Notarială

61. În raporturile cu Camera Notarială, precum şi în cadrul acesteia, notarul se va comporta corect, va colabora şi va fi solidar, în vederea îndeplinirii scopurilor supuse interesului general al profesiei, bazate pe principiul obligativității de a fi membru al Camerei Notariale, promovând spiritual de coeziune în rândul notarilor.

62. Notarul are obligaţia de a respecta/executa deciziile Camerei Notariale, ale organelor și comisiilor sale, adoptate în limitele competenței acestora.

63. Notarul trebuie să răspundă, în termenul şi în maniera cerută, la solicitările venite din partea Camerei Notariale, organelor și comisiilor sale.

64. Notarul trebuie să aibă grijă, în particular și în mod constant, de formarea sa profesională, implicându-se personal și participând la iniţiativele Camerei Notariale.

65. Notarul va achita în termenul și în condițiile stabilite contribuțiile obligatorii la Camera Notarială, cotizațiile în Fondul de credibilitate și alte plăți stabilite de Adunarea Generală a Notarilor.

66. Notarul va participa la Adunările Generale ale Notarilor, precum și la alte evenimente organizate de Camera Notarială.

67. Notarul va respecta şi va asigura confidenţialitatea atât în privinţa deciziilor adoptate sau de care a luat cunoştinţă, precum şi în privinţa discuţiilor care au avut loc în cadrul adunărilor ori a activităţii oricăror organe, comisii ale profesiei.

68. Notarul are dreptul să ocupe funcția prin procedura de alegere în organele, comisiile Camerei Notariale, în comisiile de specialitate prevăzute de lege, în organizațiile internaționale din domeniu și să-și desfășoare activitatea. Persoana al cărui membru de familie este ales în organele notariale a Camerei Notariale nu poate fi desemnată în aparatul de specialitate și cel administrativ al Camerei.

69. Notarul ales în organele, comisiile Camerei Notariale, în comisiile de specialitate prevăzute de lege, în organizațiile internaționale din domeniu va proteja interesele legale ale membrilor Camerei Notariale, în concordanţă cu legislaţia. În acest sens, el:

a) va acţiona cu independenţă, imparţialitate şi prudenţă;

b) va pune interesul profesiei mai presus decât interesul personal ori al celor apropiaţi;

c) se va abţine, în caz de conflict de interese;

d) nu va folosi în niciun mod această funcţie în scopul obţinerii unor avantaje sau exclusivităţi;

e) va depune tot efortul posibil pentru îndeplinirea eficientă a tuturor sarcinilor legale încredinţate, va participa efectiv la viaţa şi problemele concrete ale profesiei şi va încuraja respectul şi spiritul de colegialitate între notari, stimulând colaborarea şi implicarea acestora.

f) nu va angaja politic instituţia notarului şi Camera Notarială.

70. Se interzice membrilor Camerei Notariale crearea unor grupuri de presiune, a unor rețele de control, sau alte practici de manipulare a opiniei notarilor, metode care deturnează statutul independent al notarului, și care prejudiciază prestigiul profesiei de notar, aceasta constituind ingerință.

Capitolul VIII

Răspunderea

71. Respectarea normelor prescrise în prezentul Cod, examinarea cazurilor de încălcare a prezentului Cod şi constatarea abaterilor de la etica profesională este efectuată de către Comisia de etică, în condițiile legii.

72. Încălcare de etică constituie abaterea care rezultă din prevederile prezentului Cod și nu poate fi încadrată în abatere disciplinară.

73. Încălcarea normelor deosibit de gravă a normelor de etică va servi drept temei pentru a sesiza Colegiul disciplinar al notarilor, în conformitate cu art. 52 alin. (3) lit. c) din Legea cu privire la organizarea activității notarilor.

Capitolul IX

Intrarea în vigoare

74. Prezentul Cod va intra în vigoare de la data adoptării de Adunarea Generală a Notarilor.

Descarca