|
NOTARUL
Palii Olga, cu sediul biroului la adresa: Republica Moldova, mun. Chișinău, str. Armenească, nr. 30, of. 88,
anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. CHITORAGA
VASILII, născut la 03 noiembrie anul 1952, IDNP –
2014003001230, decedat la 13 septembrie anul 2018 .
Eliberarea certificatului de
moștenitor este planificată în prealabil pentru data 21 decembrie anul
2020.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în
cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat
despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de
notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei
proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară
procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se
consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.
Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile
patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura
lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care,
potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta.Potrivit
prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei
succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce
rezultă din calitatea de moștenitor.
|