Informație
privind
deschiderea procedurii succesorale
Notarul
Panciuc Aurica, cu sediul biroului la adresa: R.Moldova, or.Sîngerei, str.Independenţei,
83/4, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în
urma decesului cet.Cerimpei Ivan, cetățean moldovean, a.n.03.04.1957,
număr de identificare 2008022004853, decedat la 29 decembrie 2020.
Eliberarea certificatului de moștenitor este
planificată în prealabil pentru data 19.03.2021.
În
conformitate cu prevederile art.2390 alin. (2)
Cod Civil, în cazul în care moștenitorul,
în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și
temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară
procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă
cale, nu va depune la notarul
care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la
moștenire, se consideră că moștenitorul a
acceptat implicit moștenirea.
Astfel, către moștenitor vor trece
toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor
care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului
sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit
prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă
obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de
moștenitor.
|