24 aprilie, 2024 Mostenire

CEREMISCHINA HARITINA

Notarul BUTUC RODICA, cu sediul biroului în mun.Cahul, pr.Republicii nr.17 A, Republica Moldova anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet.CEREMISCHINA HARITINA, născută la 12 iulie 1937, IDNP 2001015447046, decedată la 25 octombrie 2020. Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data de 02 iulie 2024.
În conformitate cu prevederile art.2390 alin.2 Cod Civil, în cazul în care moștenitorul în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiunea și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul acceptat împlicit moștenirea.
Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.