6 februarie, 2024 Mostenire

CEBANU GALINA

Informaţie

privind deschiderea procedurii succesorale

NOTARUL Conoval Eugenia, cu sediul biroului la adresa: or. Floreşti, str. Vasile Lupu, 48, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. CEBANU GALINA, născută la 01.06.1946, număr de identificare 2002038030169, decedată la 30.01.2024.

Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data 05.05.2024.

În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.

Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.