2 decembrie, 2020 Mostenire

Calugher Valerian

NOTARUL Lencuţa Iulia, cu sediul biroului la adresa: mun.Orhei, str.Vasile Mahu nr.143/1, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet.Calugher Valerian, născut la 16 octombrie anul 1937, IDNP 0972009278712, decedat la 02 august anul 2020 (două august anul două mii douăzeci).

Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data 03.03.2021 (trei martie anul două mii douăzeci şi unu).

 În conformitate cu prevederile art.2390 alin.(2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.   Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.