14 august, 2020 Mostenire

BUNDUCHI AGAFIA

NOTARUL MACAR VERONICA, cu sediul biroului la adresa: mun. Hînceşti, str. Chişinăului 6, anunţă că la data de 12.08.2020 a fost deschisă  procedura succesorală în urma decesului cet. BUNDUCHI AGAFIA, născută  la 09.03.1962, IDNP 2008020024301, decedată la data de 31.03.2020.

        Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată peste şase luni din momentul publicaţiei.

        În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune

şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.

        Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.